Acţiunile General Motors au înregistrat joi o pierdere de 17%, adică 38 de cenţi. În aceste condiţii, nu este exclus ca echipa managerială să facă apel către stat pentru a obţine protecţia legilor falimentului.
General Motors, care a primit de la Guvern un ajutor financiar de 13,4 miliarde de dolari, trebuie să demonstreze până la sfârşitul acestei luni că este capabilă să se restructureze pentru a supravieţui. Compania a înaintat către Departamentul Trezoreriei un plan care prevede concedierea a 47.000 de angajaţi până la sfârşitul anului şi închiderea a cinci fabrici.
Investitorii se tem că eventualul faliment al General Motors va propaga o undă de şoc în toate compartimentele economiei americane, şi aşa greu lovite de recesiune. La rândul său, acţiunile companiei General Electric au înregistrat cea mai mare depreciere din ultimii 18 ani.
Scăderea cursului acţiunilor băncii Citigroup a născut temeri privind posibila naţionalizare a acesteia. Acţiunile altor şapte mari companii au înregistrat pierderi importante în cursul şedinţei de tranzacţionare de ieri de la New York.