"Se remarcă totodată modificarea structurii rezervei valutare, ca urmare a diminuării ponderii resurselor provenind din constituirea rezervelor minime obligatorii în valută", se mai arată în comunicatul publicat marţi de banca centrală.
Deficitul de cont curent s-ar putea corecta, potrivit celor mai recente estimări ale oficialilor BNR, până la 6% din PIB, sau chiar sub acest nivel în 2009, de la 12,3% din PIB în 2008.
Pe de altă parte, rezervele valutare internaţionale ale României au crescut în iulie cu 860 milioane euro (3,25%), până la 27,326 miliarde euro, un nou vârf istoric, pe fondul intrării primei tranşe a împrumutului de la Comisia Europeană şi împrumutului de tip club loan al Finanţelor de la băncile comerciale.
Totodată, în luna mai, rezervele valutare internaţionale au crescut cu 7,9%, sau 1,966 miliarde euro, după şase luni consecutive de scădere, în condiţiile intrării primei tranşe, de circa 5 miliarde euro, din împrumutul de la FMI.
România înregistra la finalul lunii mai 2009 o datorie externă totală de 75,048 miliarde euro, în creştere cu 2,8% (2,044 miliarde euro) faţă de finalul anului trecut, în condiţiile în care datoria pe termen mediu şi lung a continuat să crească, spre deosebire de cea pe termen scurt, care scade.
Astfel, datoria pe termen mediu şi lung reprezenta, după primele cinci luni, 76% din totalul datoriei externe a României, la finalul lunii mai, în creştere faţă de ponderea de 69,59% înregistrată la finalul lui 2008, potrivit datelor revizuite ale BNR, în vreme ce datoria pe termen scurt şi-a redus ponderea de la 30,4% la 24%.
În continuare, banca centrală aminteşte că politica monetară a continuat să fie "prudentă", BNR calibrându-şi în permanenţă ansamblul condiţiilor monetare în sens larg în vederea consolidării convergenţei ratei inflaţiei către obiectivele stabilite pe termen mediu şi a asigurării condiţiilor favorabile revitalizării sustenabile a procesului de creditare