Vacanţa de iarnă începe pentru mare parte dintre elevi încă de sâmbătă şi va dura trei săptămâni, spre bucuria liceenilor care vor profita să înveţe. Înaintea de vacanţă însă elevii trebui să completeze fişele de înscriere.
Dorel Agache, inspector şcolar general ISJ Braşov spune că înscrierile \"după metodologie încep în 14, însă pot să înceapă şi mai repede, pentru promoţia curentă diriginţii împreună cu secretariatul şi comisia de înscriere răspunde de înscrierea corectă\".
Din 2010 examenul naţional are şi reguli noi. În primul rând, probele orale se vor da în timpul semestrului al doilea, în lunile februarie, aprilie şi iunie. La toate cele trei probe orale nu se vor mai pune note de la 1 la 10 ci calificative. Părerile elevilor despre aceste schimbări sunt însă împărţite. Unii consideră că scapă de un stres în vară, dar pe de altă parte nu e prea bine pentru că notele care se vor strânge nu se mai iau în calcul şi asta e un dezavantaj pentru că probele orale ridicau mediile.
Nu doar calendarul de examen este nou, ci şi una din probe. În luna aprilie, toţi elevii de clasa a XII-a vor fi testaţi dacă ştiu să utilizeze calculatorul. În final, probele scrise sunt doar trei. Româna, probă de profil şi proba la alegere.