2.500 de pompieri, sprijiniţi de câteva elicoptere şi avioane
cisternă, au fost mobilizaţi încă de miercuri în California pentru
stingerea incendiilor. Focul ameninţă să cuprindă centrul de
transmisiuni de pe Muntele Wilson, care asigură difuzarea principalelor
posturi de televiziune din Los Angeles, a două treimi dintre posturile
de radio, precum şi comunicaţiile forţelor de ordine, locale şi
federale.
"Până acum au ars 35.000 de acri (142 km pătraţi). Am reuşit să controlăm 5% din incendii. Trei case au fost distruse. 12.500 de imobile sunt ameninţate, 6.600 de case au fost evacuate, e vorba de evacuări obligatorii", a declarat guvernatorul Californiei, Arnold Schwarzenegger.
Pârjolul a cuprins culmile munţilor San Gabriel, la nord de Los Angeles şi se apropie ameninţător de oraş. Autorităţile i-au avertizat pe locuitorii din zonele ameninţate de flăcări să rămână în casă pentru a evita intoxicarea cu fum. Toţi ceilalţi, însă, au primit ordinul de evacuare.
În Australia, autorităţile statului New South Wales i-au avertizat pe locuitori că incendiile care fac ravagii în sud-estul ţării vor fi la fel de puternice şi în următoarele zile. Mii de locuitori din zonele ameninţate au fost deja evacuaţi.