Ziua Sfântului Valentin a fost sărbătorită de îndrăgostiţii din toate
colţurile lumii. Că iubirea dă energii nebănuite au demonstrat-o
tinerii din Thailanda care au sărbătorit momentul alergând. Nu
oricum, ci în haine de nuntă. Greul a revenit doamnelor în prima parte a competiţiei. Cu rochiile
suflecate şi pantofi sport în picioare, concurentele s-au grăbit să
ajungă la aleşi.
Multe cupluri din America, Germania şi Japonia au ales să-şi petreacă Sfântul Valentin la Paris.
La Moscova, câteva tinere rusoaice tradiţionaliste s-au opus
sărbătoririi Sfântului Valentin după model american. Altele, mai liberale, i-au declarat dragoste premierului Vladimir Putin.
În China, ziua iubirii a scos în stradă cuplurile de lesbiene şi pe cele de homosexuali. În haine de căsătorie, perechile gay au protestat faţă de prejudecăţile societăţii chineze faţă de alte orientări sexuale.
Protectorul îndrăgostiţilor a umplut chiar şi tarabele din Bagdad cu inimioare, ursuleţi şi felicitări cu declaraţii de amor.