"Această criză economică se va adânci în cazul în care criza politică nu va fi depăşită. Soluţia propusă de PNL, şi asumată de UDMR şi PSD, cu Klaus Johannis premier, ar avea o majoritate de 65% şi ar fi însemnat că această criză politică putea fi depăşită în câteva zile", a spus Hunor.
UDMR-ul va fi intersat de stabilirea echilibrului politic: "Vom dialoga cu toate partidele politice din Parlamentul României în continuare pentru că doar partidele politice au posibilitate de a asigura echilibru şi stabilitate politică", susţine Hunor.
Hunor a mai spus că în cazul în care Lucian Croitoru va solicita o întâlnire cu UDMR, nu vor refuza o astfel de solicitare.
"Vom discuta şi cu domnul Croitoru pentru că în acest moment, în afară de dialog, responsabilitate, nu există altă cale să ieşim din această criză politică care a fost creată la sfârşitul anului trecut, cu formarea coaliţie PSD-PDL", a mai declarat Hunor.