Papara nu e omletă, îți spun când îți aduc, dimineața la masă, o tigaie în care sfârâie ouăle bătute. Oamenii sunt mândri de felul acesta de mâncare, de care, de altfel, sunt legate şi tot felul de istorioare. Papara a dat şi numele unei peșteri din Munții Trascăului, Huda lui Papară.
Huda lui Papară este una dintre cele mai spectaculoase peșteri din
Apuseni şi este declarată rezervație speologică. Se întinde pe mai mult
de 2000 de metri. De peşteră sunt legate tot felul de legende. Una dintre ele spune că demult aici locuia
un monah care primea oamenii cu o mâncare din ouă. De aici numele Huda
lui Papară.
O altă poveste spune că peștera ar fi fost bântuită de spirite rele și
tot un monah ar fi sfințit locul, desenând cruci pe pereții grotei.
Dincolo de povești, un lucru este cert, în peșteră au trăit oameni. Acum sute de ani, peştera a fost locuită de călugări.
Acum a devenit obiectiv turistic vizitat de mii de turişti.
Huda lui Papară se desfășoară de-a lungul unui pârâu subteran, cu
lacuri și cascade, săli spațioase și sectoare înguste. Este una din
puținele peșteri din țară cu zone în care se acumulează aer cald, de
peste 20 de grade Celsius.
Locurile sunt minunate, oamenii, pâinea lui Dumnezeu. Nu mică ne e
surpriza când, istoviți de cutreierat pe potecile din zona peșterii,
localnicii ne omenesc cu slană și ceapă, să prindem din nou puteri
pentru alte drumeții. Și, cum slănina merge de minune cu o papară, întorși la pensiune, mergem glonț la bucătărie să aflăm secretele omletei moțești.