"Singura emoţie pe care o aveam a fost să ajungă documentele de la DNA către Comisia de Disciplină. Îmi pare rău pentru jucătorii de la FC Argeş, dar ei sunt pedepsiţi pentru ce au făcut conducătorii lor. Nu mi-a fost frică, Comisia nu avea unde să-i încadreze, decât aici, la articolul care stipulează retrogradarea. Moggi a fost depistat cu un telefon interceptat, între el şi un arbitru, ştiţi ce a urmat. Eu am avut ocazia să citesc şi rechizitoriul, şi mă îndoiesc că negrul poate să fie alb. E penal. Iar în plan sportiv culpele au fost dovedite", a declarat Ioan Horoba, la Sport.ro.
Comisia de Disciplină din cadrul LPF a decis, miercuri, să retrogradeze formaţia FC Argeş din primul eşalon, ca urmare a scandalului de corupţie în care este implicat patronul său, Cornel Penescu, acuzat că a mituit mai mulţi arbitri pentru a avantaja echipa din Trivale.
Judecarea cazului FC Argeş a fost amânată în două rânduri până acum, la 24 iunie şi 1 iulie. FC Argeş a terminat sezonul pe locul 10, cu 44 de puncte. De retrogradarea piteştenilor va beneficia Gaz Metan Mediaş, care s-a clasat pe poziţia a 15-a, prima de sub linia care delimitează formaţiile retrogradate, dar va rămâne astfel în primul eşalon. FC argeş are dreptul să facă recurs la decizia Comisiei de Disciplină în 5 zile.
De asemenea, Cornel Penescu a fost declarat persona non grata şi amendat cu 300.000 de lei.