Preşedintele Federaţiei Române de Handbal (FRH), Cristian Gaţu, este mulţumit de evoluţia \"tricolorelor\" în meciul cu China, primul din Grupa Principală II de la CM, şi crede că România are mari şanse de calificare în semifinale.
\"Mi-a plăcut la echipa noastră că indiferent de schimbările făcute a rămas acelaşi mod de exprimare care s-a văzut şi pe tabela de marcaj. Avem şanse mari de a merge spre semifinale. Azi am făcut un pas sigur şi am văzut o echipă motivată, absolvită de remuşcări şi de amărăciunea rezultatului cu Norvegia. Mai avem patru paşi la acest Campionat Mondial, care cuprind inclusiv finala. Mie mi-e frică de echipa României, nu de alt adversar. Fetele sunt capabile de orice performanţă. Pot să învingă orice echipă, dar pot să şi piardă meciuri decisive, cum s-a întâmplat cu Norvegia\", a spus Gaţu, la TVR 1.
Şeful federaţiei a anunţat şi care sunt premiile pe care jucătoarele antrenate de Radu Voina le vor primi dacă vor obţine o medalie la Campionatul Mondial. Pentru clasarea pe primul loc, fiecare jucătoare va primi 21.000 de lei, în timp ce medalia de argint ar aduce fiecăreia dintre ele 16.000 de lei. Pentru o clasare pe locul trei, fiecare jucătoare ar primi 10.000 de lei.
Gaţu a lăudat-o şi pe Cristina Neagu, cea mai bună marcatoare a României la Campionatul Mondial: \"Cristina este una dintre jucătoarele cele mai apreciate din lume, dar mai are până să ajungă liderul naţionalei. Ca să fii lider, trebuie să creşti şi în vârstă, pentru că trebuie să ai discernământ şi să triezi relaţiile cu celelalte colege. Dar, sigur la 24-25 de ani va conduce echipa României\".
România a învins sâmbătă, scor 40-19, reprezentativa Chinei, în primul meci din Grupa Principală II de la CM de handbal feminin din China. Pentru a ajunge în semifinale \"tricolorele\" sunt obligate să învingă şi Spania, şi Coreea de Sud.