Faisst a fost primul jucător din naţionala under-21 a Germaniei care a intrat pe teren la meciul de marţi, cu selecţionata similară a Elveţiei. Tot el a fost şi autorul primului gol al nemţilor. Restul statisticilor se pierd în faţa fatidicului minut 34, în care Sebastian Faisst s-a prăbuşit fără cunoştinţă pe parchetul sălii ce găzduia partida.
Au urmat intervenţia medicilor, manevrele de resuscitare efectuate timp de aproximativ o oră şi apoi constatarea decesului. Meciul, întrerupt în minutul 34, nu s-a mai reluat, toţi jucătorii fiind în stare de şoc.
Potrivit ediţiei online a cotidianului Bild, medicul echipei Germaniei, Kurt Steuer, a estimat că decesul handbalistului, care era legitimat la TSV Dormagen şi sâmbătă urma să împlinească 21 de ani, a survenit în urma spargerii unui vas de sânge în creier, însă cauzele exacte ale morţii vor fi stabilite în urma autopsiei.
Sportivul va fi transportat apoi în localitatea sa natală, Aichhalden, unde va fi înmormântat.