Sâmbătă, Rulmentul s-a impus în faţa norvegiencelor, pe teren propriu, cu scorul de 29-22 (14-13), în manşa secundă a sferturilor.
Vicecampioana României câştigase şi meciul tur de la Trondheim, cu scorul de 31-27.
Vicecampioana României la handbal feminin Rulmentul Braşov va avea o adversară din Germania, Rusia sau Spania, în semifinalele Cupei EHF, după ultimele meciuri jucate în sferturi, care au stabilit celelalte trei formaţii calificate în penultimul act al competiţiei.
În afara echipei româneşti, în semifinalele Cupei EHF s-au calificat echipele HC Leipzig (Germania), SD Itxako (Spania) şi HC Dinamo Volgograd (Rusia).
Tragerea la sorţi a meciurilor din semifinale va avea loc în 24 martie, la Viena.