Cele două echipe au ieşit de la vestiare cu tricouri albe, pe care era imprimată fotografia lui Marian Cozma. Înainte de intonarea imnurilor s-a ţinut un moment de reculegere în memoria handbalistului. La meci au fost prezenţi, printre alţii, preşedintele Federaţiei Române de Handbal, Cristian Gaţu, şi tatăl fostului sportiv, Petre Cozma.
Handbalistul român a murit pe 8 februarie la Veszprem după ce a fost înjunghiat mortal. Pivotul se afla într-un club din Ungaria, unde sărbătorea alături de coechipierii săi naşterea copilului unuia dintre aceştia. La un moment dat s-a iscat un scandal cu un grup de persoane de etnie rromă, în urma căruia Cozma a fost înjunghiat în zona inimii, iar alţi doi colegi au fost grav răniţi. Marian Cozma a murit în drum spre spital, în timp ce Zarko Sesum a suferit mai multe fracturi craniene, iar Ivan Pesic a fost înjunghiat în zona rinichilor.