Secretarul general al forului maghiar a spus că toată lumea este marcată de decesul românului şi tocmai de aceea s-a luat decizia ţinerii unui minut de reculegere în memoria sa.
Pivotul echipei Veszprem, Marian Cozma, a murit, sâmbătă noaptea, după ce a fost înjunghiat mortal în zona inimii. Handbalistul român se afla într-un club din Ungaria, unde sărbătorea alături de coechipierii săi naşterea copilului unuia dintre aceştia. La un moment dat s-a iscat un scandal cu un grup de persoane de la o masă alăturată, în urma căruia Cozma a fost înjunghiat în zona inimii, iar alţi doi colegi au fost grav răniţi. Marian Cozma a murit în drum spre spital, în timp ce Zarko Sesum a suferit mai multe fracturi craniene, iar Ivan Pesic a fost înjunghiat în zona rinichilor. Cei doi sunt internaţi în spital la terapie intensivă.
Marian Cozma ar fi împlinit 27 de ani la 8 septembrie. Era cunoscut în lumea handbalului sub numele de "Păsărilă", datorită înălţimii sale impresionante, 2,10 m. Pivotul a participat şi la Campionatul Mondial din Croaţia, de la începutul acestui an, dar la finalul competiţiei a anunţat că nu va mai evolua pentru echipa naţională.
Acesta nu este primul incident de acest fel în care a fost implicat Cozma. În urmă cu trei ani, când juca la Dinamo, handbalistul a fost înjunghiat în spate aproape de coloana vertebrală. Atunci, el a revenit pe teren după câteva luni de recuperare, medicii spunând că revenirea sa este miraculoasă.