Potrivit analizei făcute de Comisia Europeană, raportul cotizanţi - pensionari a scăzut de la 3,43 în 1990 la numai 0,79 în 2003. În plus, în 2007, doar 59 la sută din populaţia României avea un loc de muncă, inferior mediei europene de 65 la sută.
Numărul pensionarilor a crescut şi pentru că mulţi au apelat la pensia anticipată, iar astfel, vârsta medie de pensionare a scăzut. Sistemele de pensionare timpurie au făcut ca în perioada 1990-2003 numărul pensionarilor să fie mai mare cu 80 la sută. Comisia Europeană a sugerat României să ia urgent măsuri pentru că altfel, fondul de pensii de stat riscă să se prăbuşească.
Guvernul României a găsit câteva soluţii.
Prima se referă la creşterea vârstei de pensionare. Din 2014, bărbaţii ar putea ieşi la pensie la 65 de ani, iar femeile la 60 de ani. O altă măsură luată în calcul este mărirea stagiului minim de cotizare, de la 10 la 15 ani.
De anul viitor, va intra in vigoare şi un sistem de pensii pentru agricultorii care nu au lucrat în fostele CAP-uri.