"Categoric, situaţia aceasta (amânarea deciziei privind
constituţionalitatea concediului de zece zile fără plată n.r.) pune
presiune pe cheltuielile cu personalul. Pe parcursul următoarelor zile,
vom analiza punct cu punct, pentru a vedea unde găsim resurse pentru a
compensa", a afirmat Gheorghe Pogea, după întâlnirea cu reprezentanţii
FMI, CE şi Băncii Mondiale de la Ministerul Finanţelor.
"Decizia noastră este să ne încadrăm în ţinta de deficit bugetar", a adăugat ministrul.
Guvernul a luat în calcul, la a doua rectificare bugetară din acest an,
scăderea cheltuielilor de personal cu peste 1,6 miliarde lei în urma
aplicării măsurii de trimitere a bugetarilor în zece zile de concediu
fără plată până la finalul acestui an. Măsura este, însă, blocată de o
sesizare la Curtea Constituţională, care a anunţat miercuri că amână
decizia până în 9 decembrie.
Pogea a afirmat, mai devreme, că nu mai este timp pentru aplicarea
măsurii, chiar dacă decizia Curţii Constituţionale ar fi favorabilă.
Totodată, ministrul a explicat, miercuri seară, că nu intenţionează să
solicite o decalare a termenelor stabilite pentru obiectivele de
reformă structurală, respectiv legea unitară a salarizării, cea a
pensiilor şi legea responsabilităţii fiscale.
"Legea unitară a salarizării este trimisă, cea a responsabilităţii
fiscale este finalizată. FMI, Comisia Europeană şi Banca Mondială vor
veni cu experţi şi ne vom consulta pentru o lege bună", a mai spus
Pogea.