Cele 23 de măsuri anticriză asumate de Guvern au costuri bugetare de
51,9 miliarde lei (13 miliarde euro), din care cea mai mare parte
reprezintă alocări pentru investiţii, ca stimulent pentru creşterea
economică, arată un proiect elaborat de Finanţe, obţinut de NewsIn.
Proiectul, semnat de ministrul Finanţelor, Gheorghe Pogea, şi de cel al
Justiţiei, Cătălin Predoiu, cuprinde un capitol separat cu măsurile
anticriză asumate de Executiv.
"Pachetul de măsuri al Guvernului României pentru stimularea creşterii
economice şi protejarea intereselor economice ale populaţiei" conţine
trei tipuri de măsuri: pentru relansarea şi stimularea creşterii
economice, pentru finanţarea economiei şi creşterea lichidităţii şi
măsuri sociale.
Măsurile pentru relansarea şi stimularea creşterii economice, în
valoare totală de 42,1 miliarde lei (10,5 miliarde euro), cuprind în
primul rând alocarea a 10,2 miliarde euro pentru investiţii,
"reprezentând 20% din totalul cheltuielilor bugetare pentru 2009 şi 7%
din PIB", se arată în document.
A doua măsură de acest tip prevăzută în proiect este perfecţionarea
mecanismului de absorbţie a fondurilor comunitare, care include
înfiinţarea unui grup interministerial pentru gestionarea aborbţiei
fondurilor comunitare, subconducerea directă a primului ministru şi a
vicepremierului.
O altă măsură cu impact asupra bugetului reprezintă neimpozitarea
profitului reinvestit începând cu trimestrul al doilea al acestuian,
care va costa bugetul 0,7 miliarde lei.
Pachetul include şi operaţionalizarea fondului de garantare pentru
IMM-uri şi înfiinţarea fondului de contragarantare, precum şi alocarea
de la buget, în 2009, a aceluiaşi volum de fonduri pentru promovarea
exporturilor ca în 2008, respectiv 0,26 miliarde lei.
Pentru continuarea şi extinderea programului Rabla sunt prevăzute
fonduri de 0,23 miliarde lei. Programul Rabla este disponibil, în acest
an, pentru maşinile mai vechi de 10 ani, faţă de prevederea anterioară,
care accepta doar autovehiculele mai vechi de 12 ani.
De asemenea, suma acordată pentru o maşină creşte de la 3.000 la 3.800
lei, iar numărul de autovehicule finanţare creşte cu 50%, la 60.000, de
la 40.000 în 2008.
Ultimele trei măsuri de la prima categorie cuprinsă în proiectul de
buget se referă la includerea în bugetul general consolidat a
veniturilor proprii ale instituţiilor şi agenţiilor guvernamentale,
modificarea tarifului de utilizarea infrastructurii feroviare publice
- având ca indicatori de referinţă tona/km transportat - şi
suplimentarea bugetului activităţii de cercetare-dezvoltare la prima
rectificare bugetară din 2009.
Măsurile pentru finanţarea economiei şi creşterii lichidităţii, în
valoare de 8,77 miliarde lei (2,2 miliarde euro), includ în primul rând
achitarea datoriilor administraţiei centrale şi locale către agenţii
economici. Acestea însumează, după cum guvernul a anunţat deja, 7,7
miliarde lei şi vor fi plătite eşalonat. Potrivit Finanţelor, 1 miliard
lei a fost deja plătit la finalul lunii trecute.
O altă măsură care vizează sprijinirea mediului de afaceri constă în
compensarea TVA-ului de recuperat cu TVA-ul de plătit sau cu alte
impozite datorate bugetului de stat "şi în lunile ulterioare lunii în
care s-a depus cererea de restituire, precum şi după expirarea
termenului legal de 45 de zile".
Capitalizarea CEC Bank are prevăzut de la buget, aşa cum fusese anunţat
anterior, 900 milioane lei, în timp ce Eximbank va fi capitalizat prin
utilizarea dividendelor cuvenite statului, fondurile totale însumând
170 milioane lei. Statul prevede şi alocarea, pentru Eximbank, a unor
fonduri publice pentru instrumente de asigurare şi garantare a
operaţiunilor de export, precum riscul valutar sau cel de neplată.
Ultimele măsuri prevăzute la această categorie sunt accelerarea
procedurii de atragere a fondurilor europene şi modificarea legii
achiziţiilor publice pentru flexibilizarea procedurii, precum şi
adoptarea legislaţiei privind parteneriatul public-privat în vederea
creşterii investiţiilor private în infrastructură.
Măsurile sociale cuprinse în proiect, în număr de opt, costă 1,04
miliarde lei (260 milioane euro), din care 750 milioane lei merg la
acordarea pensiei sociale pentru pensionarii cu venituri mici. Pensia
minimă va fi de 300 lei începând din 1 aprilie şi de 350 lei din 1
octombrie.
O altă măsură socială este compensarea cu 90% din preţul de referinţă
pentru medicamentele din lista B, pentru pensionarii cu pensii de până
la 600 lei.
Preluarea de către stat a contribuţiilor sociale pentru salariaţii în
şomaj tehnic timp de trei luni ar urma să coste 100 milioane lei, iar
susţinerea cu 50% a formării profesionale continue pentru angajaţi şi
şomeri are alocat un buget de 13 milioane lei.
Guvernul va prelungi, în 2009, cu trei luni perioada de acordarea
ajutorului de şomaj, măsura urmând să coste bugetul de stat 180
milioane lei în acest an.
Alte măsuri considerate "sociale" constau în propunerea guvernului de
îngheţare a salariilor demnitarilor în 2009 şi acordarea statutului de
utilitate publică pentru comitele sectoriale pentru formare
profesională.
După 15 aprilie urmează să fie declanşat mecanismul de consultare cu
partenerii sociali pe tema creşterilor sociale din 2009, până la acea
dată majorările fiind blocate.