Ioan Rus a reproşat celor care vorbesc despre trecerea celor cunoscuţi sub denumirea de "Grupul de la Cluj" la PD-L că sunt puşi "pe poveşti, nu pe muncă".
"Vorbesc în numele lui Puşcaş şi al lui Dâncu şi al altora la care s-au gândit cei de la PD-L. Pe noi nu ne deranjează nicio invitaţie dacă este făcută în termeni politicoşi. Şi sper că nici pe dânşii nu îi va deranja refuzul nostru. Noi suntem un grup de intelectuali de stânga, prin educaţie, prin structură şi aşa rămânem. Vom reuşi să aducem PSD într-o stare mai competitivă decât acum cu o decizie mai descentralizată, în care valoarea să fie mai bine promovată. Dacă nu, vom face un efort de a inventa o altă mişcare de stânga", a spus Ioan Rus care a subliniat că îi respectă pe liderii celorlalte partide.
Rus a refuzat să spună care ar fi momentul în care ar putea pleca din PSD şi fonda o altă formaţiune politică. El a subliniat că la aceste alegeri prezidenţiale îl susţine pe Mircea Geoană, dar îşi păstrează dreptul de a fi critic la adresa acestuia.
Legat de acuzaţiile aduse lui dan Nica că ar fi scăpat strada de sub control, Ioan Rus, fost ministru de Interne, a spus că "un popor are atâta siguranţă câtă îşi poate plăti. Exact ce resurse se alocă acestui minister, resurse materiale, resurse umane, competenţă, exact atâta siguranţă avem. În situaţia de acum cred că MAI este subfinanţat. Dacă ne uităm cât plătim, nu are rost să criticăm nici pe Nica, nici pe mama lui David, nici pe tata lui Blaga".
Ioan Rus a făcut o invitaţie tuturor celor care se exprimă public cum se vor fura alegerile, chiar şi lui Mircea Geoană. "Să nu mai spună niciodată că se fură alegerile cu MAI. Asta este culmea absurdului că creadă o ţară întreagă că un întreg minister pus să ne apere de hoţi, se va apuca să fure el însuşi ceva. Dacă acceptăm această idee şi ca bârfă punlică înseamnă că ne-am dus dracului cu toţii, adică nu mai avem ţară", a spus Rus care a respins categoric această idee.
"Vreau să vă spun despre oamenii care lucrează la DGIPI că asta le e cariera. Ei nu pot conjunctural să îşi distrugă cariera. Ei aşa sunt construiţi. E absurd să credem că aceşti oameni se vor apuca să fure. Dacă acceptăm că aceşti oamnei se vor apuca să de adocumente, avem o problemă extrem de gravă. Propun să îi supraveghem prin structurile democratice, prin Parlament, dar să nu punem o umbră pe cariera unor oameni", a adăugat Rus.
Acesta a mai criticat preocuparea continuă a oamenilor politici şi a opiniei publice pentru cei care "consumă buget" şi nu pentru cei care "produc buget şi plus valoare".