În Lugoj, în numai 20 de minute, o ploaie puternică a făcut ca
mai multe străzi şi subsoluri din oraş să fie inundate. Printre acestea
şi beciul catedralei ce urmează duminică să fie sfinţită. O fabrică de mici dimensiuni din oraş a fost şi ea inundată. "A fost o ploaie, un pic de vânt, foarte multă gheaţă. Gheaţa a fost de mărimea unui ou, aşa ca pumnul a fost. Foarte tare ne-am speriat", a declarat un localnic.
Din primele estimări de după căderea de grindină, la Târgu Frumos au fost sparte sute de geamuri, zeci de autoturisme au fost avariate, aproape 2.000 de hectare de culturi şi 150 de hectare de solarii au fost distruse şi peste 250 de case sunt afectate.
Grindina a făcut pagube şi în 18 localităţi din Botoşani. Cel mai grav au fost afectată comuna Viişoara. Acoperişurile a peste 1.800 de case au fost avariate sau distruse total. Pagube s-au înregistrat şi la 18 de şcoli, primării şi clădiri publice, iar 86 de autoturisme au fost avariate de grindină. Bucăţile de gheaţă au făcut ravagii şi pe câmpuri. Culturile de pe 2.600 de hectare au fost afectate în proporţii cuprinse între 30 şi 100%.
O femeie din comuna Viişoara din judeţul Botoşani a fost lovită de grindină şi a ajuns la spital cu multiple traumatisme.
Grindina a lovit mai multe zone ale ţării. Telespectatorii noştri ne-au trimis imagini pe martorocular@realitatea.net.