La întâlnire sindicaliştii au discutat despre majorările salariale, despre buget şi despre contractul colectiv de muncă. Potrivit legii adoptate de Parlament în octombrie anul trecut profesorii trebuiau să primească majorări salariale de 50%. După mai multe runde de negocieri s-a ajuns la creşteri salariale de 33 la sută pentru dascălii din învăţământul preuniversitar şi 50 la sută pentru profesorii universitari.
După discuţiile de marţi, profesorii susţin că totul depinde de Guvern şi de bugetul pe 2009. Astfel, potrivit sindicaliştilor, ministrul Educaţiei susţine majorarea salariilor cu 50%, însă această majorare va fi acordată doar dacă educaţia va primi de la buget 6% din PIB.
''Dacă primim 6% din PIB, salariile se vor mări. Ministerul Educaţiei susţine majorarea salariilor'', a declarat Gheorghe Isvoranu, preşedintele Federaţiei Sindicale Spiru Haret.
Sindicaliştii nu renunţă nici la proteste. Dacă guvernul nu va respecta legea, şi nu va aloca pentru educaţie cel puţin 6% la sută din PIB, profesorii vor ieşi din nou în stradă.
''Greva poate începe în orice moment, dacă nu se dau 6% din PIB '', a spus Constantin Ciosu, secretar general Federaţia Educaţiei Naţionale (FEN).
Profesorii universitari au renunţat deocamdată la blocarea sesiunii de examene, însă ameninţă că vor declanşa noi proteste dacă salariile nu vor fi majorate cu 50%.
''Dacă nu se majorează salariile vom stabili forma de protest'', a declarat Anton Hadăr, vicepreşedinte Alma Mater.
Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, susţine că există şanse foarte mari ca educaţia să primească 6% din PIB. Asta nu înseamnă însă că profesorii vor primi salarii majorate cu 50%, respectiv 33%, imediat.
''Ministerul Educaţiei susţine eşalonarea majorării salariilor profesorilor'', a declarat ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu. Ministrul nu a precizat însă şi modul de eşalonare a acestor majorări.
Controversata lege a celor 50 de procente a atras după ea ordonanţe, greve, şi chiar demiterea ministrului Educaţiei, Cristian Adomniţei.