Gunoaiele se află pe
marginea lui DN1 de mai bine de două săptămâni. Trist este faptul că nici
nu se ştie când ecestea vor fi ridicate.
Gunoie în mai toate parcările de pe DN 1. La finele anului trecut a
expirat contractul semnat de Compania Naţională a Drumurilor şi firma
de salubritate. Altul nu a fost încheiat.
"DRDP Bucureşti a demarat procedura de achiziţie în regim de
urgenţă a acestor servicii, dar la începutul lunii februarie încă
neexistând la nivel DRDP Bucureşti bugetul stabilit, nu s-a putut
finaliza", a precizat Cătălin Vlad – director adjunct Drumuri Naţionale Prahova.
Situaţia este asemănătoare şi în localităţile Ciolpani şi Tâncăbeşti,
din apropierea Capitalei. Oamenii sunt nemulţumiţi deoarece deşeurile
se află foarte aproape de gospodării şi se întind şi prin pădurea din
zonă.
Oamenii aşteaptă acum ca autorităţile să organizeze o licitaţie cât mai repede pentru ca gunoaiele să fie ridicate din nou.