În cele 19 etape scurse până acum din Liga I, buzoienii obţinuseră doar trei puncte, toate în urma unor remize, şi ocupau ultima poziţie în clasament, pe care se menţin chiar şi în urma victoriei de la Galaţi.
Oţelul Galaţi a afişat un joc surprinzător de slab în faţa buzoienilor, în condiţiile în care venea după două victorii consecutive în tot atâtea meciuri disputate în returul Ligii I şi mai ales că buzoienii păreau că vor fi victime sigure pe malul Dunării.
Totuşi, lucrurile nu au stat chiar aşa în teren, iar gălăţenilor le-a trecut glonţul pe la ureche încă din minutul 26, când Gloria a beneficiat de un penalty obţinut de Mansour. Ocazia de a deschide scorul a fost ratată, însă, cu seninătate de Axente, care a trimis balonul peste poarta lui Kolev. Şi după acest moment Oţelul a continuat starea de letargie, iar oaspeţii au continuat să-i pună probleme portarului bulgar al gazdelor.
Contrar cursului jocului, Oţelul a deschis scorul în minutul 33, prin Viglianti, însă bucuria nu avea să ţină mult, pentru că oaspeţii au revenit în joc în doar trei minute, Axente spălându-şi păcatele de la penalty atunci când a fost atent şi a reuşit să înscrie atunci când Sergiu Costin i-a oferit mingea pe tavă în careul gazdelor.
După pauză, Oţelul a început să caute cu disperare golul, însă cei care au punctat au fost până la urmă tot oaspeţii, prin Gueye Mansour, care a îndeplinit o simplă formalitate împingând mingea în plasă după o centrare a lui Ionuţ Matei.
Gălăţenii au mai avut o mare ocazie de gol în minutul 79, însă apoi oaspeţii au continuat să închidă foarte bine culoarele către poarta unui Mincă în formă şi în cele din urmă au reuşit să obţină prima victorie a sezonului, în etapa a 20-a.
Vezi aici cum s-a desfăşurat partida Oţelul Galaţi - Gloria Buzău, scor 1-2.