"Este pentru prima dată când avem un ambasador al Statelor Unite cu origini româneşti, aşa am citit...", l-a întâmpinat Boc pe Mark Gitenstein.
"Da. Sunt şi sunt foarte mândru de asta. Nu ştiu exact de unde erau. Cred că erau... străbunicul meu din partea tatălui, numele lui era Brailower şi susţinea că e dintr-un oraş numit Bralva, dar nu e niciun oraş Bralva. Şi am cercetat puţin şi Brăila era cunoscută uneori şi ca Bralva şi, de aceea, cred că de acolo e, cu toate că am văzut şi documente care sugerează că familia ar fi putut fi şi din Iaşi. Voi încerca să aflu", a răspuns ambsadorul SUA.
"Sfârşitul secolului XVIII?", a cerut premierul precizări. "Sfârşitul secolului XIX", a spus Gitenstein.
La rândul său, oficialul american l-a întrebat pe şeful Executivului dacă este din Cluj. "Da, din Transilvania", a replicat Boc. După ce Gitenstein s-a arătat nerăbdător să ajungă la Cluj, premierul i-a spus că este "binevenit în Transilvania".
Mark Gitenstein a fost nominalizat în 11 iunie 2009 pentru a ocupa funcţia de ambsador al Statelor Unite la Bucureşti de preşedintele SUA, Barack Obama, iar în 2 septembrie 2009 i-a prezentat scrisorile de acreditare preşedintelui României Traian Băsescu.