Ghidul turistului pe munte: Cum să eviţi targa Salvamontului

Pentru început trebuie să spunem că nu trebuie să fii sportiv de performanţă ca să te bucuri de câteva drumeţii frumoase în Carpaţi. Traseele turistice din Carpaţii româneşti sunt pentru toate gusturile, dacă putem spune aşa. Întâlnim de la drumuri forestiere care pot oferi privelişti minunate în chei (Prăpăstiile Zărneştiului, Cheile Dâmbovicioarei, Cheile Sohodolului etc.), pe plaiuri (vezi şoseaua Transalpina şi multe "drumuri de căruţă" din Carpaţi), la poteci şi circuite turistice deja consacrate, precum Circuitul Galbenei, din Munţii Apuseni – zona Padiş, şi până la poteci turistice mai accidentate, cu un grad mai ridicat de dificultate (Creasta Pietrei Craiului, creasta Făgăraşului).

Dacă unele zone uşor accesibile sunt destul de populate, turiştii formând grupuri mai mult sau mai puţin numeroase, altele sunt destul de pustii (Munţii Cernei, Godeanu, Munţii Maramureşului). Există aglomerări turistice însă şi pe traseele mai dificile.

Riscul pe munte este permanent, dacă te gândeşti la acest subiect. Important este cum reuşeşti să "manageriezi" acest risc. "Dacă sunt mulţi turişti pe traseul asta înseamnă că sunt în siguranţă" – ţi-ai putea spune. "Toată lumea o ia pe aici". Lucruile nu trebuiesc private chiar atât de simplu. Cele mai multe accidente au loc tocmai pe aceste drumuri.

Vă dau exemplu: traseul care leagă Buşteniul de cabana Caraiman, pe Valea Jepilor (pe sub firul telecabinei Buşteni-Babele), cunoscut şi sub numele greşit de Jepii Mici, în Masivul Bucegi. Pe acest traseu, să spunem scurt înspre mediu (aproximativ 3 ore de urcuş, comparativ cu traseele la nivel naţional), au loc poate cele mai multe accidente şi intervenţii ale Salvamontului din ţară. Vara traseul este foarte aglomerat. În ultimii 20 de ani, personal aş putea spune că traseul şi-a schimbat aspectul. Au apărut surpări ale potecii, au apărut multe cabluri, ba chiar şi o scară pe o porţiune. Toate acestea din cauza numărului foarte mare de turişti.

Aici este problema că sunt foarte mulţi care nu respectă anumite reguli de mers pe munte. Se aleargă la coborâre, se merge în încălţări fără aderenţă şi care nu susţin glezna, (ba chiar în papuci), în partea superioară a traseului, în porţiunea de stâncă se dislocă pietre care-i pot răni pe turiştii aflaţi mai jos. Toate aceste lucruri sunt "interzise" pe munte. Turiştii care calcă pe munte ar trebui să-şi dezbrace hainele şi comportamentul de oraş şi să fie atenţi la ceilalţi care străbat acelaşi drum. Salutul pe munte a devenit deja ceva foarte rar întâlnit.

De reţinut: - Cablurile, pe lângă faptul că te avertizează că pe acel segment al potecii există pericolul de alunecare, sunt puse acolo ca să te ţii de ele. Cine le-a pus a ştiut el de ce le-a pus;

• Cel care coboară îi salută pe cei care urcă;

• Dacă la un traverseu cablat se află două grupuri, unul în partea superioară şi celălat în partea inferioară, se spune că normal ar fi ca cei care urcă să aibă prioritate. Situaţiile însă pot să difere de la caz la caz. De aceea ar trebui să existe o comunicare între cele două grupuri, în funcţie de pregătirea persoanelor din cele două grupuri, de timpul alocat fiecărui grup. Acel acord de moment, spontan;

• Când va aflaţi pe o zonă de stâncă, de grohotiş sau pe poteci unde puteţi disloca pietre, uitaţi-vă întotdeauna dacă este cineva sub voi şi fiţi foarte atent cum călcaţi ca să nu răniţi pe cineva cu pietrele dislocate. O piatră cât pumnul (dar déjà e mare) în cădere de 10 m poate omorî un om, dacă îl nimereşte în cap. Mare atenţie!!!

• Nu urlaţi sau nu zbieraţi pe munte. Este foarte deranjant pentru majoritatea excursioniştilor.

Astfel este recomandat să vă alegeţi itinerariul pe măsura pregătirii fizice, psihice şi tehnice a celui mai slab din echipă. NU SE MERGE SINGUR PE MUNTE

Echipamentul de bază trebuie să fie format din următoarele:

Bocanci care să cuprindă glezna (cu talpă aderentă gen Vibram), pelerină de ploaie sau geacă impermeabilă (gen GoreTex), ciorapi din bumbac (cei sintetici “opăresc” piciorul, înlesnesc apariţia bătăturilor şi creează disconfort), lanternă, telefon cu bateria încărcată (doar comunicaţiile au devenit parte din viaţa noastră, iar telefonul pe munte a salvat foarte multe vieţi în ultimul deceniu). Să nu cari mai mult decăt poţi duce ca să nu te trezeşti că nu mai poţi merge. Este foarte practic să ai la tine beţe telescopice. Ajută foarte mult la mers.

Vremea este foarte schimbătoare pe munte. De aceea trebuie să fiţi pregătiţi şi pentru intemperii. La un drum cu bivuac de cel puțin două zile trebuie să nu lipsească o căciulă şi un pulover, sau bluză din material de Polartec. Nu rare au fost situaţiile în care în iulie sau august a nins pe munte.

În trecut mersul pe munte era foarte liniştitor şi foarte cutezător pe de altă parte. Oamenii erau mai calmi, mai răbdători. Existau register în toate cabanele montane. Acele caiete de cabană în care te înregistrai şi îţi notai itinerariul pentru ca în cazul unui accident să se poată interveni în timp util. Aceste caiete şi-au dovedit utilitatea din plin, pe lângă faptul că au devenit nişte mărturii pline de amintiri şi de flori de munte presate. În zilele noastre în goana timpului s-a uitat de acest obicei. Este totuşi recomandat să spuneţi cabanierului de unde veniţi, dacă aţi întâlnit lucruri neobişnuite pe traseu şi încotro vă îndreptaţi a doua zi. De asemenea cabanierul vă poate înştiinţa în privinţa condiţiilor meteorologice precum şi în privinţa stării traseului pe care îl aveţi de parcurs. Lucrurile pe munte se schimbă de la an la an.

Plecarea în traseu este bine să se facă devreme atât pentru a vă asigura că ajungeţi la destinaţie, luând în calcul eventuala stricare a vremii, precum şi pentru a vă bucura de o zi plină de plimbare în natură.

Nu este recomandat să părăsişi poteca turistică. În condiţii de ceaţă urmăriţi cu atenţie marcajele, iar dacă nu sunteţi sigur că mai sunteţi pe traseul marcat întoarceţi-vă la ultimul marcaj pe care l-aţi văzut, sau aşteptaţi să se ridice ceaţa. – să ai, indiferent de nivelul de pregătire şi de cât de bine cunoşti muntele, o hartă! Întotdeauna vei avea ceva de învăţat cu harta în mână.

Respectaţi normele de alimentaţie la efort. Cel mai important echipament pe munte este organismul tău, trebuie să ai apă, să bei apă, 3 litri pe zi, să mănânci câte puţin pe traseu alimente energetice, bogate în calorii şi glucide ca să nu-ţi scadă glicemia şi să leşini. Înainte de a porni pe traseu să nu mănânci mâncare grea, grăsimi, fripturi, etc, în speranța că îţi vor ţine de foame, ci moderat hrana bazată pe carbohidraţi (cerelale, paste şi fructe). Să nu beţi apă rece multă imediat după o lungă perioadă de timp, pentru că există riscul unei aprinderi pulmonare sau a unui infarct. Să nu beţi alcool pe munte.

Dacă sunteţi într-o excursie cu cortul campaţi doar în locurile special amenajate. Nu faceţi focul decât în locurile, iarăşi, special amenajate.

DE REŢINUT: Şansele ca ursul să vă viziteze noaptea sunt mult mai mari în zonele aglomerate (ex.: Valea Cerbului, Padina, Padiş, Babele, Cumpăna etc.) Pentru a evita ca ursul să vă intre în cort sau să vă dea târcoale, de multe ori rupând pânza cortului cu ghearele, este prioritar să nu lăsaţi niciun fel de aliment în interiorul cortului. Să aveţi la voi o bucată de cordelină sau o sfoară rezistentă şi să vă agăţaţi mâncarea într-un copac. De aceea trebuie să vă gândiţi şi la acest aspect când amplasaţi cortul. În zona Babele, de exemplu, unde s-au înregistrat mai multe atacuri ale ursului, din păcate nu aveţi copaci. Mâncarea trebuie scoasă totuşi din cort împreună cu oalele în care aţi gătit. Găsiţi nişte bolovani sub care s-o aşezaţi. Muntele vă îndeamnă la inventivitate ce-I drept.

Există riscul ca să fim atacaţi de urs şi în următoarele situaţii:

1. când are pui,
2  când este lângă pradă
3. când este rănit
4. când e furios: alungat de curând de la o stână
5. când dai "nas în nas" cu el pe poteca, chiar dacă nu e furios, te poate ataca "preventiv", crezând că tu vrei să-l ataci.

Gunoiul menajer propriu trebuie OBLIGATORIU transportat în afara zonei montane şi depus la pubele. Încălcarea acestor reguli constituie contravenţie şi se sancţionează conform prevederilor OG nr. 2/2001.

La anunţarea accidentului se precizează obligatoriu datele de identificare ale victimei, locul accidentului, diagnosticul prezumtiv, condiţiile meteo, ora producerii accidentului şi modalitatea de adăpostire a accidentatului, precum şi identitatea celui care anunţă accidentul, adresa, nr. de telefon. După aceasta se aşteaptă, în zona cu semnal, apelul de verificare a veridicităţii anunţului.

Numărul naţional de urgenţă 112.

Numărul Salvamont 0-SALVAMONT valabil în toate reţelele de telefonie mobilă.

- Şase semnale acustice pe minut, la zece secunde fiecare, apoi pauza un minut.
- Semnalul de raspuns consta din trei semnale pe minut, apoi pauza un minut.

Nu uitaţi, Muntele nu înseamnă bravură, tupeu şi distracţie la maxim. Muntele este pe atât de frumos pe cât este de periculos. Îţi trebuie o doză de îndrăzneală (nu tupeu), multă sudoare şi bucurie cât cuprinde, ca să îi urci crestele. Dar călătoria până în vârf este numai jumătatea drumului acolo eşti recompensat. Abia când cobori  îţi povesteşti bucuria şi "aventurile" trăite acolo sus.

Aceste informaţii sunt cu titlu informativ, articolul de faţă făcând o sinteză asupra acestui subiect a siguranţei pe munte şi a normelor de conduită pe munte. Subiectul este foarte vast şi nu credem că poate fi acoperit într-un singur articol.

Aşteptăm părerile, sugestiile şi comentariile voastre pe www.realitatea.net, sau pe martorocular@realitatea.net.