"Dispariţia gheţarului Quilca a fost progresivă. Este o consecinţă a schimbărilor climatice şi a încălzirii la nivel global", a declarat M. Marco Zapata, directorul departamentului de glaciologie de la Inrena.
Gheaţa şi zăpada au dispărut complet iar muntele Quilca nu mai prezintă decât nişte vârfuri acoperite de pământ şi pietre.
Quilca este al doilea gheţar care dispare în Peru, din 2005, din cauza încălzirii globale. Inrena estimează că 150 de gheţari sunt ameninţaţi cu dispariţia în următorii ani. Cei din Peru vor fi primii care vor suferi, potrivit lui Zapata.
"Este un proces ireversibil, sunt gheţari care se topesc şi care o să dispară în curând", afirmă specialistul.
Primele simptome au apărut acum 60 de ani în Cordilierii albi (centru), dar s-au accentuat în ultimii 30 de ani.
"Între 1948 şi 1976, topirea era de 8-9 metri pe an. După 1977, media a fost de 20 de metri pe an", a explicat el.