"Din totalul de 179 de taxe şi tarife ce urmează a fi reduse, 36 vor fi anulate, iar 143 vor fi comasate. Până la finalul lunii iunie urmează să elaborăm toate actele normative pentru introducerea acestor măsuri", a spus Pogea.
Astfel, la Ministerul Mediului vor fi reduse şi comasate 60 de taxe şi tarife, la Ministerul Adinistraţiei - 22, la Secretariatul General al Guvernului - 25, la Ministerul Economiei - 16 - şi la Ministerul Transporturilor - 8.
Ministrul a mai spus că vor fi eliminate şi comasate 11 taxe şi tarife de la Agenţia Naţională Sanitar Veterinară, 5 taxe impuse de Ministerul Sănătăţii, 11 tarife la Ministerul Transporturilor, câte 6 de la Ministerul Muncii şi de la Ministerul Justiţiei, respectiv 8 taxe şi tarife de la Ministerul Comunicaţiilor.
La sfârşitul lui martie, Pogea spunea că multe taxe şi tarife vor fi reduse şi comasate, iar măsura de reducere a poverii administrative va avea loc foarte rapid.
"Este nevoie de reducerea parafiscalităţii. Multe taxe şi tarife vor fi reduse şi comasate. Nu discutăm că trebuie să plăteşti 30 de lei, ci de timpul pe care o persoană fizică sau o companie îl pierde pentru plata acestora", declara Pogea.