\"N-aş dori să reformăm partidul la televizor. Nu avem dreptul să expunem partidul unui circ mediatic. Nu trebuie să constituim tabere în partid, care să dezbată în public. Nu acest lucru îl aşteaptă de la noi cele 5 milioane de oameni care au votat proiectul PSD. Nu putem călca acest lucru în picioare, luând decizii sentimentale sau bazate pe interese proprii. Se pune întrebarea unde am greşit: când am ieşit de la guvernare, când nu ne-am ocupat de Ardeal, când am ignorat românii din diaspora sau din Moldova. Toată lumea poartă povara acestui rezultat. Port şi eu povara acestui rezultat. Asta e politică, regulile democraţiei, plătim cu toţi. Acum presa şi colegii din partide, aşteaptă să curgă sânge în PSD. Vor nume grele şi poate aşa va fi\", a declarat marţi primarului Iaşiului, într-o conferinţă de presă.
Acesta a adăugat că este nevoie de o analiză în partid: \"Sunt unul din cei care am spus că e nevoie de o evaluare internă. Aş vrea să facem ceea ce aşteaptă votanţii noştri şi nu duşmanii noştri.\"