Irish Times scrie că un primar din România i-a lăsat cu gura căscată pe
membrii comunităţii evreieşti şi pe cei ai grupurilor pro-democraţie
după ce a apărut, la o paradă de modă, îmbrăcat într-o uniformă de
ofiţer german din cel de-Al Doilea Război Mondial.
"Un primar român şi fiul său au defilat îmbrăcaţi în nazişti", scrie
agenţia de presă Reuters. "M-am inspirat din filmul Valkyrie. Vroiam să
mă îmbrac ca un general pentru că mi-a plăcut întotdeauna uniforma
aceasta şi am admirat organizarea riguroasă a armatei germane",
relatează Reuters, citând o declaraţie e primarului Radu Mazăre.
Gestul lui Mazăre a stârnit o adevărată controversă în România. Mai
multe organizaţii au cerut ca primarul să fie pedepsit confrom legii,
scrie Novinite. Jurnaliştii bulgari adaugă, la final, că Radu Mazăre este
cunoscut pentru stilul său extravagant şi, mai mult, se află în vizorul
justiţiei pentru acte de corupţie.
Cotidianul Jerusalem Post atacă în termeni duri escapada primarului
constănţean. Directorul unei organizaţii locale a declarat pentru
publicaţia amintită: "Este nepotrivit din mai multe motive. În primul
rând, acele uniforme. Apoi şi-a luat şi copilul, greu de crezut că
acesta este genul de educaţie pe care ar trebui să-l primească acel
băiat. Şi faptul că este o persoană publică nu face decât să
înrăutăţească situaţia."
Citeşte şi... Radu Mazăre a defilat pe o scenă din Mamaia, costumat în ofiţer german - VEZI VIDEO