Circulaţia vehiculelor de mare tonaj, pe Valea Oltului, rămîne închisă pe termen nelimitat.
Lucrările pe Valea Oltului au fost oprite din cauza gerului şi vântului puternic. La -20 de grade Celsius utilajele au cedat iar pămîntul îngheţat a fost îndepărtat cu mare cu dificultate.
Şoferii sunt nemulţumiţi de acestă amânare şi spun că au pierdut foarte mulţi bani din cauza închiderii drumului. Astfel, reprezentanţii Uniunii Transportatorilor intenţionează să dea în judecată Ministerul Transporturilor pentru a cere daune materiale.
Circulaţia pe Valea Oltului a fost închisă la jumătatea lunii decembrie a anului trecut, din cauza căderilor de stânci.