Bătalia în PSD se poartă atât pe orizontală, cât şi pe verticală. Profitând de faptul că Mircea Geoană vrea să-şi asigure un congres prietenos şi deci îi debarcă pe oamenii promovaţi în partid pe filiera Iliescu-Năstase-Mitrea (în jur de zece baroni locali), liderii judeţeni ai PSD au început să se atace între ei, sperând că pe acest fond al debarcărilor măcar să-şi asigure, la rândul lor, un mediu prietenos în organizaţiile pe care le conduc, dacă nu chiar să promoveze.
Primul val al schimbării dorite de Geoană îi vizează, pe lângă debarcatul Constantin Contac (acuzat ieri că a dorit să se autopromoveze prefect de Botoşani, iar pe fiul său să-l facă secretar de stat la Transporturi), şi pe alţi foşti grei ai PSD precum Doru Ioan Tărăcilă de la Călăraşi, Trifon Belacurencu de la Tulcea şi finul lui Mitrea, Eugen Nicolicea, de la Mehedinţi. Contestatarii lui Trifon Belacurencu şi Dan Verbina de la Tulcea sunt acuzaţi direct că au subordonat organizaţia tulceană intereselor lui Miron Mitrea.