\"În cazul în care Curtea Constituţională respinge cererea noastră de invalidare a scrutinului, voi respecta decizia\", a spus Geoană, într-o întâlnire cu presa străină acreditată la Bucureşti.
Liderul Partidului Social-Democrat (PSD) a declarat că se aşteaptă ca vineri Curtea Constituţională să examineze contestaţia depusă de social-democraţi. În cazul anulării celui de-al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, un nou scrutin ar putea avea loc la 20 decembrie, a adăugat el.
Geoană a mai afirmat că PSD a adunat \"un număr suficient de dovezi\" pentru a demonstra că cel de-al doilea tur câştigat la mică distanţă de Băsescu, cu un avans de doar 70.000 de voturi, a fost marcat de \"cele mai mari fraude înregistrate vreodată în România\". El a denunţat \"cumpărarea de voturi, voturile multiple şi procesele verbale false\".
Geoană spune că va accepta decizia Curţii Constituţionale indiferent care va fi aceasta
