"Din respect pentru dialogul între instituţii am răspuns acestei invitaţii care face parte din acest scenariu pus la cale de Emil Boc şi Traian Băsescu. Domnul preşedinte a mimat o aşa-zisă mediere care este nu numai nerealistă, este de-a dreptul ipocrită. Soluţia a fost de a propune un ministru independent la MAI. Le-am spus că este o încercare de bruscare a acestei coaliţii. Responsabilitatea acestei crize este în integralitate a lui Traian Băsescu şi a celui care îi pune ordinele în aplicare, Emil Boc. Propunerea de a pune un ministru independent la Interne este o încercare de a mima dialogul. Aceste lucruri fac parte dintr-un efort de destabilizare politică", a spus Mircea Geoană.
"Viaţa şi destinul a milioane de români nu duc către destabilitate politică, ci către echilibru. Am spus că cel mai bine am avea un prim-ministru independent şi găsirea unei formule ca şi în zona economică să avem cei mai buni specialişti din România. Am spus că principala problemă a guvernarii nu este Dan Nica, ci slabul răspuns la criza economică. Cred că preşedintele este hotărât să procedeze la remanierea ministrului Nica. În clipa în care echivalentul lui Boc în Guvern a fost înlăturat de o manieră brutală, PD-L şi domnul Băsescu au rupt protocolul coaliţiei şi au întrerupt susţinerea PSD pentru acest guvern", a adăugat Geoană care a punctat că "răspunderea este la Palatul Cotroceni".
Geoană a reiterat că acesta este al treilea Guvern pe care Traian Băsescu "îl sabotează şi este integral responsabilitatea sa". Preşedintele PSD a reamintit că protocolul Coaliţiei prevede ca fiecare partid să îşi numească proprii miniştri şi că demiterea unui ministru nu poate fi făcută fără acordul unei părţi, în caz contrar protocolul este nul.
În opinia lui Geoană, remanierea ministrului Nica "este un plan al lui Traian Băsescu care este disperat de căderea în sondaje, obsedat de controlul asupra MAI". Preşedintele PSD a făcut apel şi la ONG-uri "pentru a fi siguri că alegerile vor fi corecte".