"Vă informez că am trimis, în mod
oficial, o scrisoare către primul ministru cu privire la prezenţa SPP
în clădirea noastră. Cred că, în condiţiile în care se reorganizează
Guvernul, este în obligaţia Guvernului să găsească spaţiu pentru acest
serviciu, pe care îl stimăm cu toţii, dar nu are ce căuta aici", le-a
spus Mircea Geoană colegilor din Biroul permanent al Senatului, în
cadrul şedinţei din această săptămână.
Geoană a mai precizat că, în cazul unei rectificări bugetare, este
posibilă susţinerea unui proiect prin care să se preia de către Senat
spaţiul rămas în urma plecării SPPdin clădire.
"O să mai vină şi o
rectificare bugetară. Sunt convins că, dacă se vine cu un proiect care
se justifică, cum ar fi eventual preluarea părţii pe care SPP o are,
cred că vom putea găsi resurse şi disponibilitate pentru aceşti bani",
a mai spus preşedintele Senatului, Mircea Geoană.
În proiectul de buget, la capitolul investiţii, SPP avea prevăzut doar
8 milioane de euro, în condiţiile în care anul acesta ar trebui să
înceapă construcţiile noului sediu al instituţiei, care ar trebui
finalizate în doi ani. Conform proiectantului tehnic, valoarea estimată
a noului sediu este de 130 de milioane de lei, adică peste 30 de
milioane de euro.