Campania electorală pare şi mai incinsă pe internet decât pe ecranele televizoarelor. Liderul PSD Mircea Geoană face un duet de excepţie cu Britney Spears în piesa "Hit Me Baby One More Time", într-o parodie a videoclipului său postată pe YouTube. Geoană nu cântă, însă mersul său din filmuleţul electoral, este suprapus cu o imagine aproape similară prezentă în clipul celebrei cântăreţe americane.
Oricum, prezidenţiabilul PSD a demonstrat în ultima vreme că este în voce. Invitat recent la emisiunea "Happy Hour" de la Pro TV, Geoană nu a ezitat să facă tandem cu Delia Matache pe melodia "Mă dusei".