Geoană spune că această criză nu poate fi rezolvată atât timp cât controlul real al guvernării aparţine nu celor două partide, nici coaliţiei care azi asigură guvernarea ţării, ci preşedintelui Traian Băsescu şi grupului de profitori asociaţi cu acesta, susţinuţi din inerţie de PDL.
"Avem două luni şi jumătate în care va trebui să ne facem datoria cu stoicism în cadrul Guvernului şi Parlamentului, dar miza adevărată este ca la final de 2009 regimul Băsescu-Boc să plece", a continuat Geoană.
Grupurile parlamentare ale Alianţei PSD+PC s-au reunit luni după-amiază, cu o zi înaintea începerii noii sesiuni a Parlamentului.
Geoană a mai susţinut că "partidul său are în continuare o poziţie "ingrată" în interiorul guvernării şi că va trebui să reziste cu stoicism până la alegerile prezidenţiale, când ar trebui înlăturată guvernarea Băsescu-Boc."
"Din punctul meu de vedere cel mai sigur mod de a ieşi din criză şi de a începe un viitor pentru România e ca la finalul anului 2009 regimul Băsescu-Boc să nu mai guverneze România. Câtă vreme Traian Băsescu va fi preşedintele României, România va fi în criză şi va rămâne în criză politică, în criză de soluţii şi se confrunta cu un trecut de care vrem să ne despărţim. De aceea, avem două luni şi jumătate în care va trebui să ne facem datoria cu stoicism în cadrul Guvernului şi Parlamentului, dar miza adevărată este ca la final de 2009 regimul Băsescu-Boc să plece", a declarat Geoană a reuniunea grupurilor parlamentare ale Alianţei PSD+PC.
"România se află într-o criză economică şi socială cel puţin la fel de severă ca cea din anii 1999-2000. Dar această criză nu poate fi rezolvată atâta timp cât controlul real al guvernării aparţine nu celor două partide, nici coaliţiei care azi asigură guvernarea ţării, ci preşedintelui Traian Băsescu şi grupului de profitori asociaţi cu acesta, susţinuţi din inerţie de PDL. De aceea, poziţia noastră în interiorul guvernării este în continuare o poziţie ingrată", a adăugat preşedintele social-democrat, reiterând că PSD a intrat la guvernare nu "din interese înguste şi meschine", aşa cum spun "unii", ci cu scopul de a face această criză "cât mai suportabilă pentru cei care în mod tradiţional au fost încasatorii de serviciu în aceşti 20 de ani".