Mircea Geoană a spus vineri seară, într-o emisiune televizată, că Traian Băsescu a făcut o greşeală strategică în campania electorală, încercând să îngroape nereuşitele din mandatul său. \"Domnul Băsescu a făcut o greşeală strategică. A încercat să-şi ascundă greşelile din ultimii ani de zile, lipsa de performanţă ca preşedinte şi a inventat tot felul de teme - cu mogulii, cu Iliescu. 6 decembrie reprezintă încheierea unui ciclu în care românii au văzut ce înseamnă Traian Băsescu\".
Geoană consideră că are succes pentru că a dus o campanie pozitivă, în care \"s-a ţinut departe de mocirlă, cu un ton demn\". \"Lumea a înţeles că sunt un om al compromisului, în sensul bun\", consideră candidatul PSD. \"Voi fi un preşedinte bun pentru că am învăţat din greşelile lui Băsescu. Am văzut cum nu se face. (...) Nu spun c-o să facem miracole peste noapte. Dar vă dau cuvântul meu de om că voi asigura un climat de stabilitate. Votanţii mei sunt milioane de români care au probleme cu pensia, cu creditul, cu salariul, care stau ani de zile în justiţie\", a declarat Mircea Geoană.
\"Forfetarul va dispărea din prima zi a guvernării Johannis. În al doilea rând, sunt absolut hotărât pentru legea actului unic de control, prin care firmele din România vor fi controlate odată pe an. În al treilea rând, nu vom mai lua decizii fără a ne consulta pe pune cu mediul privat şi partenerii sociali\", a enumerat Geoană câteva dintre măsurile prioritare pe care le va lua o guvernare Johannis.
\"Nimeni nu mai merge cu Traian Băsescu, şi-a trădat toţi partenerii\", a precizat candidatul PSD, în condiţiile în care actualul şef al statului a declarat vineri că PNL ar trebui să facă o coaliţie cu PD-L. \"Cei care sunt în gaşca lui Băsescu sunt protejaţi de Băsescu pentru că sunt ai marelui Zeus din Olimpul de la Cotroceni. Nu se mai poate aşa!\", a acuzat Geoană, care este de părere că Băsescu \"va sacrifica orice pentru a avea putere absolută în acest stat\".
Întrebat de un jurnalist dacă mai are încredere în Vântu, Mircea Geoană a răspuns: \"M-am lecuit!\"