Proprietarul mărcii, constructorul american General Motors, caută să vândă producătorul suedez, iar dacă nu va găsi un cumpărător, uzinele Saab ar putea fi închise.
Viitorul celebrei mărci, sinonime cu eleganţa şi performanţa, este incert după tranzacţia eşuată de săptămâna trecută, când Saab ar fi urmat să devină proprietatea constructorului de maşini de lux Koenigsegg, tot din Suedia.
Cum statul suedez refuză din start să preia Saab, fie şi parţial, General Motors negociază, potrivit presei de la Stockholm, cu trei posibili cumpărători, doi din Statele Unite şi unul din China.