La o dezbatere cu organizații ce militează pentru drepturile femeilor din România, Gabriela Firea a catalogat drept „o barbarie cruntă” obiectul verificării virginității adolescentelor, iar România nu ar trebui să mai accepte ca „fetițele să fie marfă de schimb, de tranzacționare”.
Ministrul familiei s-a declarat dezamăgit de faptul că, în ciuda întâlnirii cu cei din conducerea INML, procedura blamată a fost reluată.
„Deşi s-a anunţat public că nu se vor mai elibera la cerere astfel de documente medicale, cu ghilimele, aş putea spune, totuși procedura s-a reluat la anumite insistențe. Nu este responsabilitatea Ministerului Familiei, dar eu trag un semnal de alarmă: câtă vreme vom considera că o tânără care nu are 18 ani, care nu şi-a încheiat studiile, poate fi o marfă, poate fi vândută de către părinţi şi nu doar în anumite comunităţi, înseamnă că acceptăm cu toţii că este normal ca fetele să abandoneze şcoala, să avem din ce în ce mai multe minore, unde, din păcate, suntem pe locuri fruntaşe la aşa nu, în ceea ce priveşte acest fenomen al mamelor minore şi adolescente (...) Să nu mai acceptăm ca în România fetiţele să fie marfă de schimb (...) prin prisma acestor certificate de virginitate solicitate în mod barbar de către părinţi, pentru a creşte suma, pentru a negocia, fireşte”, a spus Gabriela Firea.
Corectat cu https://www.corrector.co/ro/