Reprezentanţii FSLI susţin că Preşedinţia şi Guvernul României nu au respectat până acum prevederile strategiei "Educaţie şi Cercetare pentru Societatea Cunoaşterii".
Sindicaliştii au constatat că, după trei luni de guvernare PD-L- PSD, promisiunile din campania electorală nu au fost respectate. Printre problemele ridicate de sindicalişti se numără măsurile Guvernului de reducere a unor sporuri şi drepturi pentru salariaţii bugetari, modificarea haotică a planurilor-cadru pentru învăţământul liceal şi, nu în ultimul rând, neaplicarea legii de majorare a salariilor profesorilor.
Toate acestea, susţin cei din FSLI, vor duce la noi acţiuni de protest care vor fi stabilite de comun acord cu celelalte federaţii sindicale din învăţământ. Pactul pentru educaţie a fost semnat de preşedintele Traian Băsescu şi de către liderii partidelor parlamentare în martie 2008 şi are ca scop modernizarea sistemului educaţional în perioada 2008-2013.