Comitetul Executiv al FRF, reunit joi , la Casa Fotbalului, a aprobat contractul de asociere conform căruia Consiliul Local Buftea concesionează pentru 49 de ani o suprafaţă de 4,77 hectare, unde va fi construit un Centru Tehnic de Pregătire Sportivă.
Suma pe care federaţia plănuieşte să o investească în construirea acestui centru este de aproximativ 5 milioane de euro. Proiectul de arhitectură şi cele de specialitate vor fi elaborate de SC Millenium Clading Sistem SRL.
Licitaţia pentru desemnarea firmei care va efectua lucrările de construcţie va fi organizată ulterior, de acest aspect urmând să se ocupe o comisie formată din Demostene Răducanu (preşedinte), Vasile Filimon (vicepreşedinte), Mihai Căpăţână, Hacic Garabet şi Ion Cristea (membri).