Cel mai grav incident raportat până acum a avut loc în comuna suceveană Preuteşti, la Secţia de votare nr. 491, unde s-au găsit un număr de aproximativ 200 de voturi în plus faţă de numărul alegătorilor înscrişi pe cele 2 liste.
La sesizarea BEJ, Poliţia a deschis o anchetă. Membrii Biroului Electoral Judeţean vor decide, astăzi, dacă anulează sau nu voturile de la această secţie.
În judeţul Cluj, doi tineri, originari din localitatea Aghireşu, sunt căutaţi de poliţişti, după ce au votat de două ori. Potrivit BEJ, voturile lor sunt valabile.
La Craiova, un bărbat în vârstă de 60 de ani, membru al unei secţii de votare, s-a ales cu dosar penal pentru că a votat de două ori, pe liste diferite.
Poliţia a fost chemată şi în comuna Optaşi, din judeţul Olt, după ce zeci de oameni din localităţile învecinate au venit să voteze aici. Supăraţi că li se încalcă dreptul la vot, oamenii s-au luat la ceartă. "În zonă au fost şi 2 reprezentanţi ai Guvernului şi a ieşit un mic incident. Un parlamentar a fost ameninţat că va fi tăiat", a spus comisaru-şef Constantin Iancu.
În Secţia de votare din comuna vrânceană Negrileşti s-a practicat votul în doi. Şi, deşi au votat la dublu chiar sub nasul reprezentanţilor, niciun partid nu a depus plângere la Biroul Electoral Judeţean.