Albumul, care cuprinde fotografii făcute de fosta poliţie comunistă, aduce o mărturie sinistră şi unică asupra regimului comunist de la Praga şi a fost lansată la salonul "Lumea cărţilor" care are loc în capitala cehă.
Printre fotografii se numără cele ale scriitorilor Milan Kundera şi Milos Forman surprinşi pe stradă, ale unui cardinal ieşind de la slujbă sau cea a unui dizident în faţa unei cabine telefonice.
"Un număr halucinant de fotografii, făcute cu greu de poliţişti, au fost conservate până în zilele noastre. Putem publica sute sau mii de cărţi de acest tip", a declarat directorul Institutului ceh pentru Studierea Regimurilor Totalitare, Pavel Zacek.
Fotografiile alb-negru făcute, în grabă, de fosta poliţie secretă StB, între 1969 şi 1989 şi apoi clasate în fişiere, sunt acum gestionate de Institut. Potrivit directorului instituţiei, aceste fotografii constituie o mărturie asupra "lumii lui Orwell", făcând referire la romanul lui George Orwell, "1984", care descrie un univers unde toţi trăiesc supravegheaţi de un Big Brother.
"Aceste fotografii nu au fost făcute de oameni în căutarea unei recunoaşteri artistice, ci au fost motivate de dorinţa arzătoare de a îi domina pe alţii. Ele constituie încă portretul cel mai fidel al realităţii Cehoslovaciei anilor 1970 - 1980", potrivit lui Zacek.
Poliţiştii vizau dizidenţii, oamenii bisericii, credincioşii, studenţii, intelectualii şi prietenii acestora veniţi din Europa de Vest.
Miile de fotografii mai arată un oraş trist şi fad, foarte diferit de ceea ce a devenit Praga azi. "Vedem o Praga plină de schele şi faţade părăginite, cu maşini cu motor în doi timp, o Praga fără turişti, fără terase, cafenele şi panouri publicitare, un oraş sumbru, gri şi aparent mort", a adăugat Pavel Zacek.
Regimul comunist din fosta Cehoslovacia a fost înlăturat, în urmă cu 20 de ani, de "Revoluţia de catifea" din noiembrie-decembrie 1989.