Potrivit comunicatului, în rechizitoriul procurorilor se arată că Dănuţ Saulea a pretins de la o persoană denunţătoare suma de 50.000 euro, în data de 19 iunie, promiţându-i că în schimb va interveni pe lângă primarul comunei Adunaţii Copăceni (judeţul Giurgiu) pentru ca acesta să-l pună pe denunţător în posesie cu suprafeţele de teren asupra cărora i s-a reconstituit dreptul de proprietate prin decizie a instanţei şi să-i aprobe şi schimbul unui teren proprietate personală cu un altul aflat în administrarea Primăriei Adunaţii – Copăceni. Ulterior, pe 22 iunie, Dănuţ Saulea a primit de la denunţător suma de 3.000 USD reprezentând o primă tranşă din cea pretinsă în scopul arătat, iar în ziua de 19 august a fost prins în flagrant în timp ce primea de la denunţător o nouă tranşă, respectiv 15.000 USD, se arată în comunicatul DNA.
Procurorii anticorupţie au dispus, pe 19 august, reţinerea lui Saulea pe o perioadă de 24 de ore, iar în data de 20 august, Tribunalul Bucureşti a dispus măsura arestării preventive a inculpatului lui Saulea pe termen de 29 de zile.
Dosarul a fost înaintat spre judecare la Tribunalul Bucureşti.
Primul termen al procesului fostului deputat Dănuţ Saulea este fixat la Tribunalul Bucureşti, pe 9 septembrie, în condiţiile în care magistraţii acestei instanţe şi-au radicalizat, de luni, protestele şi amână dosarele care se judecă pe fond.