Implicaţi în cele mai periculoase misiuni în Irak şi acum, în Afganistan, militarii SAS (ES EI ES) au suferit pierderi semnificative, în pofida antrenamentului excepţional de care au beneficiat. Fapt care i-a pus pe gânduri pe militarii doritori de a face parte din această unitate de elită.
În ES EI ES nu sunt admişi recruţi veniţi direct din viaţa civilă, ci doar militarii care au servit cel puţin trei ani în armată. De obicei, la cursul de selecţie în ES EI ES se prezentau, anual, circa 150 de candidaţi. Anul acesta au fost numai 93, dintre care doar 8 au reuşit să treacă de testele de o duritate greu de imaginat la care au fost supuşi.
"Acum infanterişii fac exact lucrurile pentru care sunt plătiţi, mai ales de când cu invazia Irakului şi acum, în Afganistan. Aşa că mulţi soldaţi care se gândesc să intre în SAS pentru a avea parte de mai multă acţiune îşi spun: eu fac deja asta.", a povestit Andy McNab, fost militar SAS.