"Începând cu data de 15 septembrie Federaţia Operatorilor Români de Transport are în vedere organizarea de manifestaţii de protest în Bucureşti şi principalele oraşe din ţară după modelul celor de anul trecut", au declarat reprezentanţii transportatorilor.
Alte motivele pe care le invocă FORT în repetarea acţiunilor din 2008 sunt legate de lipsa de verticalitate în aplicarea modificărilor legislative convenite cu transportatorii, abuzurile comise împotriva transportatorilor comerciali de către autorităţile centrale şi locale, precum şi de către organismele de control.
De asemenea, Federaţia Operatorilor Români de Transport reclamă corupţia organelor de control al activităţii de transport şi lipsa de profesionalism al angajaţilor din CNADNR, RAR şi ARR, precum şi numărul mare şi valoarea nejustificată a taxelor specifice transporturilor rutiere.