Rezultatele de la exit poll-uri s-au ştiut duminică cu mult timp înainte de ora 21.00. Cei cu o conexiune net nu au avut parte de la fel de multă încordare ca publicul offline în privinţa finaliştilor din turul doi al alegerilor.
SMS-iada: de la Congo la rugăminţi insistente
La alegerile din 2004, hitul care a fost şi amuzant, şi foarte viralizat, a fost lansat de echipa de campanie a lui Traian Băsescu: \"Şi dacă ramuri bat în geam / Şi iese iarăşi Bombo, / Eu îmi bag xxx-n el de neam / Şi emigrez în Congo”. La distanţă de cinci ani, inspiraţia candidaţilor s-a mai aplatizat, iar SMS-ul şi-a mai pierdut şi el din influenţa pe care o avea. Cei care au primit mesaje în cursul zilei de duminică, în marea lor majoritate provenite de la susţinători ai lui Crin Antonescu, s-au arătat deranjaţi de ele.
SMS-ul cel mai răspândit a fost \"Vino, vino la vot / Ajută-mă să trec de Geoană în turul întâi / Ca să trecem cu toţii de Băsescu în turul 2. Crin Antonescu\", dar şi \"De azi dimineaţă, nesimţiţii încearcă să-ţi fure votul. Mai ai câteva ore ca să-l păstrezi şi să-l dai cui merită: Crin ANTONESCU! Hai la revoluţia bunului simţ!\", \"Suntem la un pas de turul 2, mulţumim pentru vot. Chemă-ţi la vot prietenii, rudele şi colegii tăi. Crin Antonescu\", \"Nu pot ăia doi fura / Cât putem noi toţi vota / Ai bun-simţ, esti băiat fin / Ieşi la vot, alege CRIN!\" Pe SMS au circulat totodată şi exit poll-uri trimise înainte de ora 21.00: \"Ultimul sondaj GALLUP: Traian Băsescu 31%, Crin Antonescu 24%, Mircea Geoană 23%\".
Candidaţii intră în folclorul online
Primul banc al campaniei din acest an, cu baba care nu ştie cum să scrie o sudalmă la adresa politicienilor pe buletinul de vot, a fost urmat de o avalanşă de replici duminică seară, când Corneliu Vadim Tudor şi Gigi Becali au ieşit la rampă. \"Nu Vadim m-a făcut să râd cel mai tare, ci free Gigi\", \"Vadim nu şi-a luat pastilele de la ora 6. Ruşinică!!! Să nu facă un stop cardiac ceva. Medicamente!!!!! Medicamente!!!\", \"Becali şi-a uitat buletinul acasă când a mers la vot. Becali e între Dumnezeu şi Black Dynamite\", \"George Becali conduce detaşat, Maybachul nu altceva\" sunt mesajele scrise duminică pe Twitter.
Adrese web sparte în toiul acţiunii
Blogurile sutu.ro şi zilişteanu.ro au dat drumul nestingheriţi la rezultatele preliminare de la urme, iar restul internetului autohton a rostogolit bulgărele în ciuda televiziunilor care nu puteau să sufle nimic din ce oferea deja cu prisosinţă online-ul. Jurnalistul Cristi Şuţu, autorul blogului sutu.ro, a fost prima victimă a unor atacuri informatice, după cum susţine acesta pe Twitter: \"Vă anunţ cu tristeţe că cifrele furnizate de mine pe blog au deranjat tare. Motiv pentru care sutu.ro a fost atacat\".
Câteva vulnerabilităţi, e drept că la o scară mai mică, a suferit şi site-ul oficial al Partidului Democrat. PSD.ro a fost loc de joacă pentru cineva care a titrat pe una dintre paginile site-ului \"I love Antonescu\" şi a pus o imagine cu Corneliu Vadim Tudor, după cum relatează refresh.ro.
Grupul emigranţilor în devenire salută Twitter
Pentru cei mai mulţi internauţi singurul motiv de satisfacţie după ziua de duminică o constituie numărul celor pretenţi la urme. O recunoaşte inclusiv Ioana Avădani, şefa Centrului pentru Jurnalism Independent, pe Facebook: \"Nu am nimic în minte. Totul a fost atât de previzibil la aceste alegeri, doar prezenţa la urme e uimitoare: peste 50%. Chiar ar trebui să-i iubim necondiţionat pe aceşti oameni\". Cu toate acestea, cei care spun printre dinţi că au un motiv în plus să emigreze e destul de mare. \"Dacă Băselu mai iese înc-o dată president eu emigrez în England. Definitiv\", \"Dacă iese Băse preşedinte emigrez în Congo sau în Alaska\", \"Îmi este silă de ţara asta numită România!!!! Vreau să emigrez, să mă duc într-un loc unde să nu mai aud acest nume de ţară\", sunt câteva dintre mesajele care au putut fi citite pe Twitter.