Mulţi, prea mulţi s-au obişnuit să considere Biserica şi credinţa, în general, un lucru nesemnificativ, un apanaj al babelor analfabete. În presa de tradiţie, ca să nu spun de-a dreptul occidentală, fenomenul religios este cercetat cu mare atenţie. La noi, cu foarte mici excepţii, o ştire despre cele sfinte răzbate doar dacă slujitorul Domnului este vreun nevolnic sau a făcut vreo tâmpenie. Însăşi limbajul folosit trădează lipsa de cunoştinţe teologice, multe dintre ele fiind în mod normal asimilate culturii generale.
De exemplu, nimeni nu a băgat de seamă ce a declarat noul Patriarh Kiril al Moscovei, care a anunţat prin vocea Arhiepiscopului Antoni Ilin, reprezentant în organizaţiile europene, că doreşte crearea unui grup în cadrul Parlamentului European (PE) care să promoveze valorile ortodoxiei atât printre europarlamentari, cât şi în viaţa socio-politică a Uniunii Europene.
Această atitudine venea după declaraţia tranşantă a noului lider spiritual de la Kremlin, conform căruia drumul Rusiei este deschis spre Uniunea Europeană prin ţările ortodoxe deja integrate: Grecia, România şi Bulgaria. „Proiectul integrării europene a început ca unul occidental, dar nu mai poate continua doar ca unul occidental, mai ales după aderarea Bulgariei şi României la UE, luând, de asemenea, în calcul cei opt milioane de ruşi din diaspora din UE”, a spus Arhiepiscopul în numele Patriarhului Kiril.