"Capitalismul: o poveste de dragoste", cel mai recent film al lui Michael Moore, nu a plecat din Veneţia fără niciun trofeu. Filmul a fost recompensat cu premiul special Open Prize. Cea de-a noua ediţie a Open Prize, organizată cu ocazia OPEN International Exhibition of Sculptures and Installations, a avut ca obiectiv recompensarea unui regizor înscris în competiţia celei de-a 66-a ediţii a Festivalului de Film de la Veneţia.
"Filmul denunţă în mod curajos consecinţele tragice pe care capitalismul le poate produce chiar şi în cea mai bogată ţară din lume, unde, în fiecare zi, 14.000 de oameni îşi pierd slujbele, locuinţele şi asigurările de sănătate. Documentarul lui Moore are o mare valoare socială: sapă în conştiinţele noastre şi poate contribui la dezvoltarea unui capitalism mai uman şi mai democratic. Un capitalism care să sprijine mai mult săracii, situaţie care nu se aplică la ora actuală în America sau în alte zone ale lumii", a fost motivaţia juriului, format din Paolo De Grandis (preşedinte), Luana Zanella, Ferruccio Gard, Anna Caterina Bellati şi Chang Tsong-zung.