"Nu venim dintr-o lume abstractă. N-am să uit niciodată ochii oamenilor cu care am vorbit. Ne vom face datoria cu cea mai mare responsabilitate, aşa că trecem la treabă", a declarat proaspătul premier Vlad Filat.
În timp ce acesta le mulţumea deputaţilor pentru votul de încredere acordat, deputaţii comunişti strigau: "Ruşine!".
Majoritatea democratică din Parlamentul de la Chişinău a învestit cu 53 de voturi Cabinetul de miniştri condus de premierul Vlad Filat, preşedintele Partirului Liberal Democrat din Republica Moldova, şi a aprobat programul de guvernare al noului Executiv. Comuniştii nu au votat pentru noul Executiv.
Guvernul român salută învestirea noului Guvern de la Chişinău
Guvernul României salută învestirea noului Guvern în Republica Moldova, condus de premierul Vlad Filat, şi format în urma constituirii Alianţei pentru Integrare Europeană după votul exprimat în mod democratic de cetăţenii Republicii Moldova la alegerile din 29 iulie 2009, se arată într-un comunicat al Executivului român.
Asumarea responsabilă a mandatului guvernamental reprezintă un important pas înainte pentru Republica Moldova în direcţia consolidării statului de drept, democraţiei şi drepturilor omului şi pentru a reuşi gestionarea cât mai bună, în interesul cetăţenilor săi, a provocărilor complexe actuale, în plan economic şi social.
În spiritul relaţiilor de bună vecinătate şi a atributelor comune de istorie, limbă, cultură şi tradiţii, reiterăm deschiderea pentru relansarea cooperării bilaterale, care să conducă, în cel mai scurt timp, la rezultate concrete, obţinute în interesul cetăţenilor de pe ambele maluri ale Prutului.
Cu acest prilej, Guvernul României îşi exprimă deplina disponibilitate pentru identificarea în cel mai scurt timp a proiectelor şi a domeniilor prioritare în plan sectorial pe baza cadrului de dialog şi a programelor de asistenţă şi de cooperare interguvernamentală dintre România şi Republica Moldova.
În acelaşi sens, România va continua să sprijine aprofundarea relaţiilor Republicii Moldova cu Uniunea Europeană în perspectiva îndeplinirii aspiraţiilor europene ale acestui stat.