Ministerul Sănătăţii a trimis o adresă Direcţiei de Sănătate Publică Botoşani recomandând vaccinarea anti AH1N1 a gravidelor aflate în trimestrul II şi III de sarcină. Indicaţia vine în condiţiile în care vaccinul Cantgrip, produs de Institutul Cantacuzino nu a fost încă testat pe femeile însărcinate. Reprezentanţii Ministerului Sănătăţii spun însă că riscul merită asumat.
\'\'Vaccinarea se face la recomandarea medicului obstetrician şi doar în cazul femeilor care prezintă risc obstetrical ridicat. În acest caz, riscul să decedeze este peste orice alt risc potenţial indus de vaccin\'\', a declarat pentru REALITATEA.NET, Adrian Streinu-Cercel, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii.
Numărul total de cazuri de gripă nouă a ajuns în România la la 4245. Până în prezent au fost vaccinate 25.000 de persoane. Ministerul Sănătăţii a anunţat că va extinde campania de vaccinare la întreaga populaţie din categoriile de risc. În următoarea perioadă vor fi vaccinate persoanele cu afecţiuni cronice, dar şi angajaţii din companiile care lucrează în contact direct cu publicul larg.