"Înaintea începerii meciurilor de pe stadionul Moldova, suporterii
vasluieni s-au intersectat cu cei din Iaşi, provocându-se o altercaţie
între aceştia. Jandarmii au intervenit, separând cele două galerii şi
aplanând conflictul. La plecarea de pe stadion, galeria vasluiană a
fost condusă până în localitatea Gadinţi, urmând ca aceştia să-şi
continue deplasarea spre casă. Totuşi, suporterii vasluieni s-au întors
în Roman, unde, în zona gării s-au întâlnit cu suporterii ieşeni cu
care s-au luat la bătaie. Jandarmii i-au separat din nou, iar
scandalagii au fost conduşi la sediul Poliţiei Roman unde au fost
sancţionaţi", a declarat locotenentul Cătălin Resmeriţă, purtătorul de
cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Neamţ.
Pe lângă interdicţia de un an, Narcis Nicu (26 ani) a primit şi o
amendă 500 lei. Aceeaşi penalizare financiară au mai primit-o
vasluienii Mihai T. (21 ani) şi Alexandru Răzvan P. (18 ani).
Ieşeanul Silviu Constantin C. (18 ani) a fost amendat cu 200 de lei
pentru altercaţia provocată în gara Roman, după terminarea
triunghiularului amical dintre Luceafărul Lotus Baile Felix, FC Vaslui
şi Poli Iaşi.